Creștini Liberali

Pentru Dumnezeu, și pentru dragoste.

Incestul | Poate fi și bun | De InkAboutIt

Mărimea textului:

Atenție: Noi de la Creștini Liberali nu încurajăm sub nici o formă încălcalrea legii, acest articol este doar un sumar al privirii noastre.

 

Incestul, la fel ca orice altă relație, unele sunt bune, și altele sunt rele. Problema reală nu este incestul în sine, ci lipsa de dragoste și egoismul unor persoane care nu știe să iubească și să înțeleagă oamenii. Deci, a spune că toate relațiile incestuase sunt rele ar fi o concluzie falsă. Dar guvernul își asumă că toate sunt rele și abuzive și trimite oameni la închisoare.

 

În ceea ce privește partea religioasă, acum noi Creștinii suntem sub " Legea Dragostei" nu sub o listă legi stricte.

 

De mii de ani nu existau legi anti-incest, Apoi Moise a scris legile pentru a rezolva unele probleme practice din acele timpuri. Problema practică a fost multe persoane născute din incest generații la rând, balta de gene a devenit tot mai mică și asta a cauzat defecte de naștere. Deci, pentru a rezolva problema, au făcut legii care să interzic relațiile între rudele foarte apropiate, pe care o numim azi incest, legiile care sunt precizate în Exod 21.

 

Astăzi, aceeași problemă poate fi rezolva cu prezervative și contraceptive moderne. Și cear și dacă un copil este conceput el are 93% de a fi perfect sănătos. Acum la nivel mondial sunt aproximativ 10 milioane de persoane care au relații incestuoase.

 

Dar ce fac oamenii este că opresc mintea lor și devin foarte legaliste și urmează orbește norme, fără să se gândească. De ce nu a fost nici o regulă sau problemă legată de incest pentru atățea mii de ani? Apoi, au făcut legii pentru a rezolva o problemă acum mii de ani în urmă, iar noi astăzi doar urmăm aceeași reguli orbeste fără să ne găndim de ce.

 

Astăzi suntem sub o singură lege, "Legea Dragostei". Toată Legea este îndeplinită într-o singură lege, "Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău" și "Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți" Aceasta este singura lege sub care suntem. Unii oameni vor sa plece inapoi și să aleagă legii diferite în Vechiul Testament pe care să urmeze și să spună că trebuie să urmăm și noi aceste legi. Noi nu suntem sub niciuna dintre aceste legi, suntem doar sub o singură lege, "Legea Dragostei".

 

Dar, din cauza Bisericii care urmează orbește o lungă listă de legi care nu mai se aplică astăzi. De asemenea, guvernul susține orbește legi învechite și trimite oameni la închisoare, toată lumea implicată în incest trebuie să se ascundă. Internetul lasă cateva din povestile incestuase la aer liber, precum și pe cele rele.

 

Incest în Biblie

Amnon seduce și violează sora, aici violul și lipsa de dragoste au fost problema nu incestul. Violul este o încălcare gravă a Legii Dragostei.

 

Avraam sa căsătorit cu propria soră și Dumnezeu nu a avut nici o problemă cu asta nici cu faptul că Avraam mai avea 4 concubine. Avraam a mai culcat cu slujnica soții sale.

 

Jacov sa căsătorit cu cele două verișoare ale ei care era și surori.

 

Conform Legii evreiești un bărbat a trebuit să se căsătorească cu soțiile fraților săi, în cazul în care fratele a murit fără copii.

 

Adam și Eva și copiii lor, și copiii copiilor lor toate au fâcăt incest. Planul lui Dumnezeu pentru a popula pământul.

 

Noe și copiii lui și copiilor copiii lor toți au facut incest. Planul lui Dumnezeu pentru a re-popula pământul.

 

 

>

> Tweet

 

 

Înapoi în meniu

 

Înapoi pe pagina principală